marți, 26 ianuarie 2010

Vodafone ne vrea in CRB


Conform unui articol publicat in editia online a cotidianului de business Capital cererea de inscriere a facturilor telefonice in baza de date a centralei riscurilor bancare a fost respinsa , conform aceluiasi articol cei din telefonia mobila dispun de sistemul Preventel, specific domeniului telefoniei, prin care pot verifica clienţii cu datorii rezultate din achitarea cu întârziere/neachitarea facturilor emise de catre companiile de telfonie.
Daca cererea celor de la Vodafone ar fi fost aprobata ar fi existat riscul ca aceste companii de telefonpie să aibă acces la informaţii deţinute de băncile care îşi raportează clienţii la acelaşi Birou de Credite, ceea ce implică o încălcare a confidenţialităţii relaţiei dintre bancă şi clientul acesteia, în condiţiile în care informaţiile bancare sunt supuse secretului bancar.
Personal mi se pare o exagerare din partea celor de la Vodafone,care ar fi dorit ca prin aceast nou instrument sa puna o presiune mult mai mare asupra clientilor.
Totusi am si eu o intrebare pentru cei de la Vodafone, stimati domni si doamne de la acesta companie de trista amintire, in urma cu 6 ani cand am din greseala am facut un abonament la dumneavostra chiar inainte de sarbatori si plecat fiind la munte am uitat telefonul de pe care nu vorbisem decat 12 minute si trimisesem 30 de mesaje si asta din cauza acoperirii extraordinare pe care o aveti in zona am primit o factura de peste 100 lei din care reiesea ca vorbisem vreo 200 minute in conditiile in care nu am avut telefonul la mine ba mai mult acesta se inchisese datorita faptului ca a ramas fara baterie eu unde sa va reclam pentru tentativa de furt( fiindca am fost nevoit sa fac un scandal monstru la sediul dumneavoastra si vreo 2 plangeri la OPC).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu